Sir Francis Galton a inventat fluierul pentru câini în 1876 pentru a testa limitele auzului la animale.

Sir Francis Galton a fost un polimat britanic care a publicat rezultatele cercetărilor sale despre auz în lucrarea 'Inquiries into Human Faculty and its Development' din 1883. Fluierul său original era un tub de alamă cu un piston interior care permitea modificarea lungimii coloanei de aer pentru a schimba frecvența sunetului. Prin reducerea progresivă a dimensiunii tubului, Galton a reușit să producă note extrem de înalte care depășeau pragul superior al auzului uman.Experimentele sale au fost documentate în diverse locații, inclusiv la Grădina Zoologică din Londra, unde a observat reacțiile animalelor la aceste frecvențe înalte. El a observat că pisicile și câinii sunt deosebit de sensibili la ultrasunete, în timp ce animalele mai mari, precum elefanții, nu prezentau același interes pentru sunetele acute. Această diferență se datorează structurii anatomice a urechii interne și a membranei timpanice, care la mamiferele mici este adaptată pentru a capta vibrații rapide.Din punct de vedere biologic, câinii au evoluat să audă frecvențe de până la 45.000 Hz pentru a detecta zgomotele de înaltă frecvență produse de prada lor mică, precum rozătoarele. Fluierul lui Galton a devenit ulterior un instrument esențial în dresajul canin și în studiile de psihologie comparată. Astăzi, versiunile moderne ale acestui dispozitiv funcționează pe același principiu fizic stabilit de Galton în secolul al XIX-lea, demonstrând precizia observațiilor sale timpurii asupra spectrului auditiv.