Infrasunetele sunt „vocea invizibilă” a naturii, fiind sunete prea joase pentru auzul uman, dar folosite de animale pentru a comunica la distanțe uriașe.

Infrasunetele sunt unde acustice cu frecvențe cuprinse între 0,001 Hz și 20 Hz. Deși oamenii nu le pot auzi, studiile conduse de profesorul Richard Wiseman în 2003 au demonstrat că expunerea la aceste frecvențe poate induce senzații de tristețe, frică extremă și neliniște. Acest fenomen explică de ce unele locuri par „bântuite”, deoarece vibrațiile pot face globul ocular să rezoneze, provocând distorsiuni vizuale periferice.În biologie, elefanții africani (Loxodonta africana) utilizează laringele pentru a produce sunete de aproximativ 15 Hz. Aceste unde se propagă atât prin aer, cât și prin sol ca unde seismice, permițând comunicarea între grupuri aflate la 10 kilometri distanță. Balenele albastre folosesc infrasunete similare care pot traversa bazine oceanice întregi datorită densității apei.Din punct de vedere geologic, monitorizarea infrasunetelor a devenit esențială pentru siguranța globală. Sistemul Internațional de Monitorizare (IMS), stabilit prin Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare din 1996, utilizează 60 de stații de infrasunete la nivel mondial. Aceste senzori detectează nu doar explozii nucleare, ci și erupții vulcanice sau prăbușiri de meteoriți în timp real.Un exemplu notabil este erupția vulcanului Mount St. Helens din 1980, care a generat unde infrasonice ce au înconjurat Pământul de mai multe ori. Tehnologia actuală permite detectarea tornadelor cu până la 30 de minute înainte ca acestea să atingă solul, analizând semnătura acustică de joasă frecvență produsă de turbulențele atmosferice.