De ce se numesc telefoanele mobile și „telefoane celulare”?
Telefoanele mobile se numesc „celulare” deoarece rețelele lor sunt împărțite în zone hexagonale numite celule.
O rețea celulară împarte teritoriul în regiuni mici, fiecare având propriul turn de emisie. Aceste celule sunt organizate ca un fagure pentru a acoperi perfect spațiul, fără zone moarte. Pe măsură ce te deplasezi, semnalul este transferat automat de la un turn la altul prin procesul de „handoff”. Această structură permite reutilizarea frecvențelor radio, oferind capacitate mare pentru milioane de utilizatori simultan.
Nerd Mode
Conceptul de rețea celulară a fost propus pentru prima dată în 1947 de către Douglas H. Ring și W. Rae Young de la Bell Labs. Aceștia au realizat că un singur transmițător puternic nu ar putea susține un număr mare de utilizatori din cauza limitărilor spectrului radio. Soluția lor a fost fragmentarea ariei de acoperire în unități geografice mici numite celule.Forma hexagonală este utilizată în modelarea teoretică deoarece este cea mai eficientă formă geometrică pentru a acoperi o suprafață plană fără suprapuneri sau goluri. Spre deosebire de cercuri, hexagoanele se îmbină perfect și minimizează distanța dintre centrul celulei și marginile sale. Acest design permite inginerilor să refolosească aceleași frecvențe în celule aflate la o distanță sigură una de alta, evitând interferențele.Primul sistem comercial bazat pe această arhitectură a fost lansat în 1979 în Japonia de către NTT, urmat de sistemul AMPS în Statele Unite în 1983. Tehnologia „handoff” este esențială în acest proces, fiind mecanismul prin care stația de bază monitorizează puterea semnalului și transferă conexiunea către celula vecină în milisecunde. Fără această structură celulară, telefoanele mobile moderne nu ar putea funcționa la scara globală pe care o vedem astăzi.
Fapt verificat
FP-0002815 · Feb 17, 2026