Automatele baroce sunt strămoșii roboților moderni, folosind mecanisme de ceas și energie hidraulică pentru a simula viața.

Epoca Barocului a marcat o revoluție în ingineria mecanică, alimentată de viziunea filosofului René Descartes care compara corpul uman cu o mașinărie complexă. Unul dintre cele mai faimoase exemple este 'Rața Digestivă' creată de Jacques de Vaucanson în 1739, care putea să mănânce, să dea din aripi și să elimine resturi simulate. Acest automat folosea peste 400 de piese mobile doar pentru o singură aripă, demonstrând o precizie microscopică pentru acea perioadă.La Palatul Hellbrunn din Salzburg, construit între 1612 și 1615, arhitectul Santino Solari a proiectat un teatru mecanic acționat în întregime de forța apei. Acest ansamblu cuprinde 256 de figurine de lemn care ilustrează viața într-un oraș baroc, toate fiind puse în mișcare de o turbină hidraulică și un cilindru programabil similar celor din cutiile muzicale. Această tehnologie a anticipat conceptul modern de programare prin utilizarea unor came și pârghii care dictau succesiunea mișcărilor.Din punct de vedere istoric, aceste automate nu erau doar jucării, ci experimente științifice care explorau limitele mecanicii și ale biologiei. Pierre Jaquet-Droz a construit între 1768 și 1774 'Scriitorul', un băiat mecanic format din 6000 de piese care putea scrie texte personalizate prin scufundarea penei în călimară. Aceste invenții au influențat direct dezvoltarea primelor computere mecanice ale lui Charles Babbage în secolul al XIX-lea, demonstrând că logica și mișcarea pot fi codificate fizic.