Prin împletirea cuantică, două particule pot rămâne conectate instantaneu, indiferent de distanța uriașă dintre ele.

Bazele teoretice ale împletirii cuantice au fost puse în 1935 de Albert Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen prin celebrul paradox EPR. Ei au argumentat că mecanica cuantică ar fi incompletă deoarece permitea particulelor să comunice mai rapid decât lumina. Einstein era sceptic față de această idee, considerând că nicio informație nu poate depăși limita de 299.792 de kilometri pe secundă stabilită de teoria relativității restrânse.În 1964, fizicianul John Bell a propus o teoremă matematică pentru a testa dacă această conexiune este reală sau dacă există „variabile ascunse”. Experimentele ulterioare, în special cele conduse de Alain Aspect în 1982, au demonstrat că particulele chiar comunică instantaneu. Pentru aceste contribuții fundamentale, Alain Aspect, John Clauser și Anton Zeilinger au primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2022.Un record impresionant a fost stabilit în 2017 de satelitul chinez Micius, coordonat de cercetătorul Pan Jianwei. Echipa a reușit să transmită fotoni împletiți între stații de sol aflate la o distanță de peste 1.200 de kilometri. Această realizare confirmă că împletirea cuantică nu este doar o teorie, ci o realitate fizică ce va sta la baza viitorului internet cuantic și a computerelor cuantice ultra-rapide.