Orăcăitul unui mascul de broască de copac poate depăși 110 decibeli, fiind la fel de zgomotos ca o drujbă.

Mecanismul de producție a sunetului la speciile precum Hyla arborea implică forțarea aerului din plămâni în sacul vocal prin laringe. Sacul vocal funcționează ca un rezonator acustician, amplificând undele sonore și permițând sunetului să călătorească pe distanțe de peste un kilometru în condiții optime.Cercetările publicate în Journal of Experimental Biology indică faptul că acest proces este extrem de costisitor din punct de vedere metabolic. Rata metabolică a unei broaște care orăcăie poate fi de 20 de ori mai mare decât rata de repaus, o performanță energetică rar întâlnită la vertebrate. Această activitate intensă duce la o epuizare rapidă a rezervelor de glicogen din mușchii trunchiului.Pentru a se proteja de propriul zgomot, care poate atinge 120 de decibeli în coruri colective, broaștele au dezvoltat un sistem intern unic. Atunci când gura este deschisă pentru a emite sunetul, presiunea aerului se echilibrează între urechea medie și plămâni prin trompa lui Eustachio. Acest mecanism reduce vibrația timpanului din interior, prevenind deteriorarea permanentă a sistemului auditiv.Studiile efectuate de cercetători de la Universitatea din Minnesota au demonstrat că femelele pot distinge frecvențele specifice ale masculilor sănătoși chiar și în zgomotul de fundal al unei mlaștini populate. Această selecție sexuală a condus la o cursă a înarmării evolutive în care volumul sunetului a devenit un indicator direct al vigorii genetice a masculului.