În epoca barocă, patul era un spațiu public folosit pentru afaceri și primirea oaspeților.

Practica ritualului „Levée” a atins apogeul la curtea Franței sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, între anii 1643 și 1715. Regele Soare a formalizat acest proces în 1684, transformând trezirea sa într-un eveniment de stat strict reglementat de etichetă. Patul regal din Palatul Versailles era amplasat central, simbolizând puterea absolută, iar accesul în dormitor era împărțit în șase etape distincte numite „entrées”.Istoricii estimează că la ceremonia de dimineață participau zilnic între 40 și 100 de persoane, de la membri ai familiei regale până la medici și servitori de rang înalt. Fiecare gest, de la oferirea cămășii de noapte până la turnarea apei pentru spălat, era executat de un nobil cu un titlu specific. Această expunere publică a intimității servea unui scop politic precis: controlul total asupra nobilimii prin acordarea sau retragerea favorurilor de proximitate.Paturile baroce erau structuri monumentale, adesea dotate cu baldachine masive și draperii din mătase sau catifea brodată cu fir de aur. Costul unui astfel de pat putea depăși prețul unei case întregi, fiind considerat cea mai valoroasă posesie dintr-un inventar nobiliar. Această tradiție a început să decline abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când conceptul modern de intimitate a început să înlocuiască nevoia de reprezentare publică permanentă.