Soarele nu se rotește uniform: ecuatorul său se mișcă mult mai rapid decât polii.

Soarele este o sferă gigantică de plasmă, un gaz ionizat care permite straturilor sale să alunece unele pe lângă altele cu viteze variate. Acest fenomen de rotație diferențială a fost observat pentru prima dată în secolul al XVII-lea de către astronomi precum Christoph Scheiner și Galileo Galilei, care au urmărit mișcarea petelor solare pe parcursul mai multor săptămâni.Măsurătorile moderne realizate de misiunea SOHO (Solar and Heliospheric Observatory) a NASA și ESA confirmă că viteza de rotație scade progresiv pe măsură ce ne îndepărtăm de ecuator. La latitudinea de 0 grade, perioada de rotație este de aproximativ 24,47 zile, în timp ce la poli aceasta depășește 34 de zile. Această discrepanță se datorează convecției termice și forțelor Coriolis care acționează în interiorul zonei convective solare.Un aspect fascinant este că rotația diferențială este motorul principal al dinamului solar. Deoarece liniile de câmp magnetic sunt 'înghețate' în plasmă, rotația mai rapidă de la ecuator întinde și răsucește aceste linii în jurul Soarelui. Acest proces, cunoscut sub numele de efectul omega, transformă un câmp magnetic poloidal simplu într-unul toroidal complex.Atunci când tensiunea magnetică devine prea mare, buclele de plasmă erup prin suprafața vizibilă a Soarelui, formând regiuni active și pete solare. Aceste cicluri de activitate culminează la fiecare 11 ani, un ritm dictat direct de modul în care Soarele se rotește neuniform. Fără această dinamică fluidă, Soarele ar fi o stea mult mai puțin activă și previzibilă.