În secolul al XVIII-lea, cozile de yac erau un produs de lux esențial pentru perucile aristocrației europene.

Yacul (Bos grunniens) este un mamifer adaptat la climatul extrem din Podișul Tibetan, dezvoltând o blană cu proprietăți unice pentru a supraviețui la altitudini de peste 4.000 de metri. Spre deosebire de alte bovine, coada yacului nu are păr doar la vârf, ci este acoperită integral cu fire lungi și mătăsoase, similare cu cele din coama cailor. Această fibră naturală este compusă din keratină pură, având o structură solzoasă care permite fixarea excelentă a pudrei de amidon utilizată în secolul al XVIII-lea.În perioada Georgiana și sub domnia lui Ludovic al XV-lea, cererea pentru peruci albe a explodat în Europa, iar părul de yac a devenit o marfă de import prețioasă adusă prin rutele comerciale asiatice. Un studiu publicat de Victoria and Albert Museum subliniază că părul de yac era preferat deoarece este mai rigid decât părul uman, permițând realizarea unor coafuri înalte și elaborate care nu se lăsau sub propria greutate. De asemenea, culoarea albă naturală a anumitor specii de yac elimina necesitatea proceselor de albire chimică agresivă, care ar fi deteriorat textura firului.Astăzi, industria cinematografică și teatrele de renume, precum Royal Opera House din Londra, continuă să utilizeze părul de yac pentru peruci istorice autentice. Acest material este considerat standardul de aur pentru bărbile profesionale de Moș Crăciun, deoarece poate fi ondulat la temperaturi ridicate fără a-și pierde luciul natural. Proprietățile sale hipoalergenice și durabilitatea extremă fac ca o perucă din păr de yac bine întreținută să poată fi utilizată timp de câteva decenii fără a prezenta semne de degradare.