Sateliții scoși din uz sunt mutați pe o „orbită cimitir” pentru a evita coliziunile în spațiu.

Gestionarea deșeurilor spațiale este reglementată de standarde internaționale, precum cele emise de Inter-Agency Space Debris Coordination Committee (IADC). Pentru sateliții aflați pe orbita geostaționară (GEO), la aproximativ 35.786 km altitudine, readucerea pe Pământ este ineficientă din punct de vedere energetic. Din acest motiv, aceștia sunt ridicați cu cel puțin 300 de kilometri mai sus, într-o zonă numită „orbita cimitir” sau orbită de debarasare.Conform formulei standard IADC, altitudinea minimă necesară pentru această orbită este calculată în funcție de presiunea radiației solare și de coeficientul de reflexie al satelitului. În anul 2002, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) a oficializat aceste recomandări pentru a proteja centura geostaționară, care este vitală pentru televiziune și prognoze meteo. Dacă un satelit ar fi lăsat pe orbita sa activă fără control, acesta ar putea deriva și s-ar ciocni cu alți sateliți funcționali.Aceste coliziuni ar putea declanșa „Sindromul Kessler”, o reacție în lanț propusă de cercetătorul NASA Donald J. Kessler în 1978. Acest fenomen presupune că densitatea obiectelor de pe orbită devine atât de mare încât coliziunile creează tot mai multe fragmente, făcând spațiul inaccesibil pentru generațiile viitoare. Prin mutarea sateliților mari pe orbita cimitir, agențiile spațiale precum ESA și NASA reduc semnificativ acest risc catastrofal.