Cuvântul „săpun” provine de la Muntele Sapo, locul unde romanii ar fi descoperit accidental procesul de curățare.

Legenda Muntelui Sapo oferă o explicație etimologică fascinantă, chiar dacă istoricii nu au găsit dovezi arheologice ale unui munte cu acest nume lângă Roma. În realitate, prima mențiune scrisă a termenului „sapo” apare în lucrarea „Historia Naturalis” a lui Pliniu cel Bătrân, publicată în anul 77 d.Hr. Pliniu descria săpunul ca fiind o invenție a galilor și germanilor, folosită inițial pentru a da părului o nuanță roșiatică.Procesul chimic descris în legendă este însă perfect valid. Saponificarea are loc atunci când o grăsime (trigliceridă) reacționează cu o substanță alcalină, cum este carbonatul de potasiu din cenușa de lemn. În contextul sacrificiilor ritualice, grăsimea animală topită se amesteca natural cu cenușa din rugurile funerare, formând un precursor brut al săpunului.Cercetările arheologice arată că sumerienii stăpâneau tehnica fabricării săpunului încă din anul 2500 î.Hr., folosind apă, leșie și ulei de cassia. Totuși, romanii au fost cei care au popularizat utilizarea acestuia pentru igiena personală în secolul al II-lea d.Hr., sub influența medicului Galen. Termenul latin „sapo” a supraviețuit prin secole, dând naștere cuvintelor moderne din limbile romanice și engleză.