Potrivit superstițiilor marinărești, fluieratul la bordul unei nave poate provoca o furtună devastatoare.

Această superstiție își are rădăcinile în epoca marilor descoperiri geografice și a navigației cu pânze, fiind documentată în jurnalele de bord încă din secolul al XVII-lea. Marinarii credeau că sunetele care imitau fenomenele naturale puteau influența mediul înconjurător prin magie simpatetică. Astfel, un fluierat ascuțit era considerat o provocare directă la adresa spiritelor vântului, care ar fi răspuns cu o forță disproporționată.Există însă și o explicație practică pentru această interdicție severă. Pe navele militare britanice din secolul al XVIII-lea, singura persoană autorizată să folosească un fluier era maistrul de echipaj, cunoscut sub numele de „boatswain”. Acesta utiliza un fluier special numit „boatswain's call” pentru a transmite comenzi specifice echipajului prin sunete înalte care se auzeau peste zgomotul mării.Dacă un marinar obișnuit ar fi fluierat, acesta ar fi putut crea confuzie fatală în timpul unei manevre critice sau al unei bătălii. Din acest motiv, regulamentele navale pedepseau drastic orice zgomot inutil care semăna cu semnalele oficiale. Singura excepție acceptată era pentru bucătari, deoarece, dacă aceștia fluierau în timp ce pregăteau mâncarea, însemna că nu mănâncă pe ascuns din rațiile limitate ale echipajului.