Astronomii descoperă planete îndepărtate observând „clătinarea” stelelor cauzată de efectul Doppler.

Metoda vitezei radiale, cunoscută și sub numele de spectroscopie Doppler, a fost tehnica dominantă pentru detectarea exoplanetelor timp de decenii. Aceasta se bazează pe faptul că o planetă nu orbitează pur și simplu o stea fixă, ci ambele corpuri se rotesc în jurul unui centru de masă comun. Deși steaua este mult mai masivă, atracția planetei îi provoacă o mișcare circulară sau eliptică foarte mică.Această oscilație stelară induce modificări în spectrul electromagnetic prin efectul Doppler, un fenomen descris teoretic de Christian Doppler în 1842. Când steaua se mișcă spre observator, undele de lumină sunt comprimate, rezultând o deplasare spre albastru. Invers, când se îndepărtează, undele sunt întinse, provocând o deplasare spre roșu. Spectrografele moderne pot măsura variații de viteză de până la 1 metru pe secundă, echivalentul vitezei de mers pe jos a unui om.Un moment istoric a avut loc în octombrie 1995, când astronomii Michel Mayor și Didier Queloz de la Universitatea din Geneva au anunțat descoperirea planetei 51 Pegasi b. Aceasta a fost prima exoplanetă confirmată care orbitează o stea din secvența principală, similară Soarelui nostru. Pentru această realizare monumentală, cei doi cercetători au primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2019.Deși metoda tranzitului (folosită de telescopul Kepler) a depășit-o ulterior ca număr de descoperiri, spectroscopia Doppler rămâne esențială pentru determinarea masei planetelor. Instrumente de ultimă generație, precum spectrograful ESPRESSO instalat pe Very Large Telescope (VLT) în Chile, pot detecta acum planete de dimensiunea Pământului în zonele locuibile ale stelelor apropiate. Această tehnologie continuă să rafineze înțelegerea noastră despre arhitectura sistemelor planetare din Calea Lactee.