Cât de insalubre erau, de fapt, celebrele peruci baroce?
În epoca barocă, perucile nobililor erau atât de mari și murdare încât puteau găzdui cuiburi de păsări sau familii de șoareci.
Simbol al bogăției, perucile erau modelate cu grăsime animală și pudră de făină, ingrediente care atrăgeau rozătoarele. Din cauza igienei precare, purtătorii foloseau bețișoare speciale pentru a se scărpina fără a distruge coafura complexă. Aceste piese erau extrem de inflamabile și atât de înalte încât unele palate au fost nevoite să înalțe ușile pentru a permite accesul nobililor.
Nerd Mode
Peruca de tip Allonge a devenit un accesoriu obligatoriu la curtea regelui Ludovic al XIV-lea al Franței începând cu anul 1673. Regele a angajat 48 de maeștri peruchieri pentru a crea aceste structuri monumentale din păr de cal sau păr uman. Pentru a menține forma rigidă, se folosea pomadă din grăsime de porc sau de urs, peste care se presăra din abundență pudră de amidon sau făină de grâu.Această combinație organică devenea râncedă rapid și emana un miros insuportabil, atrăgând păduchi, purici și chiar șoareci în straturile interioare ale perucilor. Documentele istorice menționează utilizarea unor 'grate-tête' sau bețișoare de scărpinat din fildeș sau argint, folosite pentru a calma mâncărimile cauzate de paraziți. În secolul al XVIII-lea, coafurile 'pouf' promovate de regina Maria Antoaneta au atins înălțimi record de peste 60 de centimetri, fiind susținute de cadre metalice și perne de lână.Riscul de incendiu era o problemă majoră, deoarece amestecul de grăsime și pudră se aprindea instantaneu de la sfeșnicele cu lumânări din saloanele de bal. Există relatări despre nobili care au suferit arsuri grave după ce perucile lor au luat foc în timpul evenimentelor sociale. Până la Revoluția Franceză din 1789, peruca a rămas cel mai vizibil indicator al ierarhiei sociale, deși întreținerea ei era un coșmar igienic care facilita răspândirea bolilor de piele.
Fapt verificat
FP-0007339 · Feb 20, 2026