Cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, nu se sprijină pe rocă solidă, ci este ancorată în nisip prin forța de frecare.

Construcția fundației pentru Burj Khalifa a început în ianuarie 2004 și a reprezentat o provocare inginerească fără precedent. Deoarece roca stabilă se afla la adâncimi mult prea mari, echipa de proiectare de la Skidmore, Owings & Merrill a optat pentru o fundație pe piloni flotanți. Această metodă se bazează pe conceptul de frecare laterală a pielii pilonului, unde aderența dintre beton și solul înconjurător previne scufundarea structurii.Sistemul de fundație constă dintr-un radier de beton armat de înaltă densitate, cu un volum de 12.500 de metri cubi, susținut de 192 de piloni forați. Fiecare pilon are un diametru de 1,5 metri și coboară până la o adâncime de 50 de metri în straturile de nisip și rocă sedimentară slabă. Pentru a asigura durabilitatea pe termen lung, inginerii au implementat un sistem de protecție catodică sub radier, prevenind coroziunea armăturilor din cauza apelor subterane corozive din Golful Persic.Testele de sarcină efectuate în timpul fazei de proiectare au demonstrat că forța de frecare generată este suficientă pentru a susține greutatea totală de aproximativ 500.000 de tone a clădirii. Această soluție tehnică permite structurii să reziste nu doar la sarcini verticale imense, ci și la forțele laterale exercitate de vânturile puternice de la mare înălțime. Succesul acestui proiect a redefinit limitele ingineriei geotehnice moderne, demonstrând că stabilitatea poate fi obținută chiar și în cele mai dificile condiții de sol.