Ligamentele încrucișate se numesc astfel deoarece se intersectează în formă de „X”, exact ca litera latină pentru cruce.

Termenul „cruciat” provine din cuvântul latin „cruciatus”, care înseamnă în formă de cruce. Această structură anatomică a fost descrisă încă din antichitate, însă biomecanica sa modernă a fost detaliată în studii de specialitate precum cele publicate în Journal of Biomechanics. Ligamentul încrucișat anterior (LIA) și cel posterior (LIP) sunt pilonii centrali ai stabilității genunchiului, gestionând forțele de forfecare dintre femur și tibie.Din punct de vedere mecanic, genunchiul funcționează pe baza unui „mecanism cu patru bare”, un concept ingineresc studiat intens de cercetători precum J.J. O'Connor la Universitatea Oxford în anii 1980. Acest model explică modul în care ligamentele își schimbă orientarea și tensiunea pe măsură ce genunchiul se flectează de la 0 la 140 de grade. Fără această intersecție precisă, femurul ar aluneca pur și simplu de pe tibie în timpul mersului sau al alergării.Studiile arată că LIA poate suporta o forță de tracțiune de aproximativ 2.160 de Newtoni înainte de a se rupe, subliniind rezistența sa incredibilă. Această configurație este atât de eficientă încât a inspirat designul suspensiilor pentru bicicletele de munte de înaltă performanță și al protezelor robotice moderne. În medicină, reconstrucția acestor ligamente este una dintre cele mai frecvente intervenții ortopedice, cu peste 200.000 de proceduri efectuate anual doar în Statele Unite.