Atunci când urmărim un film împreună, clipim adesea în același timp.

Cercetările efectuate la Universitatea din Osaka, Japonia, conduse de cercetătorul Tamami Nakano în anul 2009, au demonstrat acest fenomen fascinant de sincronizare. Studiul a utilizat senzori infraroșii pentru a monitoriza mișcările pleoapelor subiecților în timp ce aceștia vizionau fragmente din serialul Mr. Bean. Rezultatele au arătat că participanții nu clipeau la întâmplare, ci își coordonau mișcările oculare în puncte critice ale narațiunii.Această sincronizare are loc în momentele de „gol narativ”, cum ar fi atunci când un personaj iese din cadru sau la finalul unei replici importante. Creierul uman folosește aceste fracțiuni de secundă pentru a procesa informația primită, reducând fluxul vizual atunci când atenția nu este solicitată la maximum. Este o metodă eficientă de a economisi energie cognitivă fără a rata detalii esențiale din poveste.Din punct de vedere neurologic, acest comportament reflectă o stare de „atenție comună” facilitată de rețelele neuronale din cortexul vizual și frontal. Atunci când suntem absorbiți de aceeași poveste, ritmurile noastre biologice încep să bată la unison, transformând vizionarea într-o experiență colectivă profundă. Acest mecanism explică de ce atmosfera dintr-o sală de cinema poate părea atât de unitară și captivantă pentru sute de străini simultan.