În centrul unui uragan se află „ochiul”, o zonă de calm total și cer senin care contrastează cu haosul din jur.

Ochiul uraganului este un fenomen meteorologic fascinant guvernat de dinamica presiunii atmosferice. În timp ce vânturile de la suprafață converg spre centru, forța Coriolis și conservarea momentului unghiular împiedică aerul să ajungă exact în centrul geometric. Această barieră naturală formează „peretele ochiului”, unde se înregistrează cele mai mari viteze ale vântului.În interiorul ochiului, presiunea este minimă, ceea ce forțează aerul din straturile superioare ale atmosferei să coboare pentru a umple golul. Acest proces de compresie adiabatică încălzește aerul și evaporă orice urmă de umiditate, rezultând un cer senin și absența precipitațiilor. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA utilizează avioane „Hurricane Hunters” pentru a zbura direct în aceste zone și a colecta date cruciale.Un fenomen spectaculos observat în uraganele intense, precum Uraganul Wilma din 2005, este „efectul de stadion”. În acest caz, peretele ochiului se înclină spre exterior odată cu altitudinea, făcând ca interiorul să semene cu o arenă sportivă gigantică. Deși ochiul pare sigur, el este doar centrul unei rotații masive, iar trecerea sa este urmată imediat de revenirea bruscă a vânturilor extreme din direcția opusă.