Broaștele de copac se prind de suprafețele netede folosind forțe moleculare, nu doar prin sucțiune.

Mecanismul de aderență al broaștelor de copac, precum Hyla arborea, este un sistem hibrid complex studiat intens de biologi și ingineri. Degetele lor sunt dotate cu celule epiteliale sub formă de coloane hexagonale cu un diametru de aproximativ 10 micrometri. Aceste hexagoane sunt separate de canale adânci care permit evacuarea excesului de apă și distribuirea uniformă a unui strat subțire de mucus lichid.Cercetările publicate de Dr. Jon Barnes de la Universitatea din Glasgow au demonstrat că aderența nu se bazează pe ventuze, ci pe forțe capilare și forțe van der Waals. Forțele van der Waals sunt atracții electrostatice slabe care apar la nivel atomic între moleculele pernuței și cele ale suprafeței de contact. Acest fenomen este similar cu cel întâlnit la șopârlele geco, deși broaștele folosesc și un mediu umed pentru a optimiza contactul.Un studiu din anul 2011 a arătat că aceste creaturi pot genera o forță de aderență de până la 50 de ori mai mare decât greutatea propriului corp. Această capacitate este vitală pentru supraviețuirea în pădurile tropicale, unde suprafețele frunzelor sunt adesea umede și alunecoase. Structura hexagonală minimizează riscul de alunecare prin menținerea unui contact strâns chiar și pe texturi neregulate.Inginerii de la instituții precum Universitatea din Akron studiază acest model biologic pentru a crea adezivi reversibili și anvelope cu aderență extremă. Spre deosebire de adezivii sintetici, sistemul broaștei este „auto-curățabil”, deoarece mucusul elimină particulele de praf la fiecare pas. Această strategie evolutivă reprezintă unul dintre cele mai eficiente exemple de control al fricțiunii din regnul animal.