Țăranii din Evul Mediu aveau adesea o dietă mai sănătoasă și mai echilibrată decât orășenii din secolele următoare.

Cercetările arheologice efectuate de instituții precum Museum of London și analizele izotopice pe scheletele din secolele XI-XIV dezvăluie o realitate surprinzătoare despre nutriția medievală. Dieta de bază a unui țăran, cunoscută sub numele de „pottage”, era o tocană densă din orz, ovăz, mazăre și fasole, care asigura un aport ridicat de proteine vegetale și fibre. Această combinație oferea un indice glicemic scăzut și o energie constantă pe parcursul zilei de muncă.Spre deosebire de dieta urbană din secolul al XVIII-lea, care a introdus zahărul din colonii și făina albă rafinată, medievalii consumau carbohidrați complecși. Studiile publicate în jurnale de paleopatologie indică faptul că incidența cariilor dentare și a diabetului de tip 2 era semnificativ mai mică în perioada medievală timpurie față de era Revoluției Industriale. De asemenea, consumul de plante sălbatice precum urzicile, leurda și fructele de pădure aducea un aport vital de vitamine C și A.Istoricul Christopher Dyer a demonstrat în lucrările sale că, după Marea Ciumă din 1348, standardul de viață al supraviețuitorilor a crescut, aceștia având acces la mai multe produse lactate și carne de vită. Analiza resturilor de hrană din siturile rurale britanice confirmă prezența constantă a peștelui și a scoicilor, chiar și la distanțe considerabile de coastă. Astfel, deși foametea era un risc real în anii cu recolte slabe, structura nutrițională zilnică a omului medieval era superioară celei a populațiilor urbane sărace din epoca victoriană.