De ce au fost iacii esențiali pentru Drumul Mătăsii?
Fără iaci, rutele comerciale montane de pe Drumul Mătăsii nu ar fi putut exista niciodată.
De peste 2.000 de ani, iacul este singurul animal capabil să transporte mărfuri grele prin Himalaya. Adaptat la frig extrem și oxigen puțin, acesta poate căra 90 de kilograme prin zăpadă și trecători abrupte. Fără rezistența lor, comerțul cu sare, ceai și mătase între Tibet, India și China ar fi fost imposibil.
Nerd Mode
Iacul domestic (Bos grunniens) a fost esențial pentru supraviețuirea umană în platoul tibetan încă din perioada Dinastiei Han, acum aproximativ 2.000 de ani. Aceste animale posedă adaptări fiziologice unice, cum ar fi plămâni și inimi de dimensiuni neobișnuit de mari, care le permit să proceseze eficient oxigenul la altitudini de peste 4.500 de metri. Sângele lor are o concentrație ridicată de hemoglobină, facilitând transportul oxigenului acolo unde alte mamifere ar suferi de rău de înălțime.Un studiu publicat în jurnalul Nature Communications a identificat gene specifice iacului care îi permit să reziste la hipoxie și la temperaturi de minus 40 de grade Celsius. Stratul lor gros de lână și absența glandelor sudorifere funcționale pe corp îi ajută să conserve căldura în condiții arctice. Pe rutele comerciale istorice, un singur iac putea parcurge zilnic între 20 și 30 de kilometri pe teren accidentat, transportând poveri de până la 100 de kilograme.Importanța lor istorică este documentată în jurnalele exploratorilor care au traversat pasurile montane înalte, precum Pasul Karakoram. Chiar și astăzi, expedițiile moderne către vârful Everest depind de iaci pentru a transporta echipamentul către Tabăra de Bază, situată la 5.364 de metri. Fără forța lor de tracțiune, dezvoltarea economică a regiunilor izolate din Asia Centrală și schimbul cultural dintre civilizațiile estice și vestice ar fi fost sever limitate.
Fapt verificat
FP-0010106 · Feb 22, 2026