Inventarea mașinii de egrenat bumbacul a dus la distrugerea fertilității solului în sudul Statelor Unite.

În anul 1793, Eli Whitney a brevetat mașina de egrenat bumbacul, o invenție care a crescut viteza de procesare a fibrelor de 50 de ori. Această eficiență a transformat bumbacul în cea mai profitabilă cultură din lume, declanșând o goană după profit în statele din sudul Americii. Fermierii au început să practice monocultura, plantând bumbac an după an pe aceleași suprafețe fără pauză.Bumbacul este o plantă care consumă cantități masive de azot și fosfor din sol. În absența rotației cu plante leguminoase, care fixează azotul, pământul a devenit steril în mai puțin de un deceniu de utilizare intensivă. Până în 1850, productivitatea în statele de pe coasta de est, precum Carolina de Sud, a scăzut drastic, forțând o migrație masivă către 'Centura de Bumbac' din Alabama și Mississippi.Istoricii estimează că eroziunea solului și epuizarea nutrienților au afectat peste 2 milioane de hectare de teren agricol în acea perioadă. Această criză ecologică a fost documentată de experți agricoli ai vremii, precum Edmund Ruffin, care a avertizat că sudul își distruge propria bază economică. Problema a fost rezolvată abia la începutul secolului XX prin eforturile lui George Washington Carver, care a promovat cultivarea arahidelor pentru regenerarea solului.