Firele de păr străvechi funcționează ca „cutii negre” biologice care dezvăluie dieta și bolile mumiilor.

Părul uman crește cu o rată medie de aproximativ 1 centimetru pe lună, iar structura sa proteică numită keratină este extrem de stabilă din punct de vedere chimic. Atunci când organismul procesează alimente sau toxine, moleculele respective sunt transportate prin fluxul sanguin către foliculul pilos și sunt blocate permanent în matricea firului de păr.Cercetătorii de la Universitatea din Bradford au utilizat analiza izotopilor stabili pentru a studia mumiile incașe, precum celebra „Fecioară de la Llullaillaco” descoperită în 1999. Analiza segmentată a părului ei lung a demonstrat o schimbare drastică a dietei cu un an înainte de moarte, trecând de la cartofi la porumb și carne de lămăie, ceea ce indică un statut social ridicat înainte de sacrificiu.Un alt caz celebru este cel al expediției Franklin din 1845, unde analiza firelor de păr de la marinarii conservați în permafrost a relevat niveluri de plumb de până la 228 de părți per milion (ppm). Aceste valori sunt de zece ori mai mari decât limitele normale și au fost cauzate de lipiturile cu plumb ale conservelor alimentare utilizate în acea epocă.Tehnici moderne precum spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv (ICP-MS) permit astăzi detectarea unor concentrații infime de elemente chimice în probe de doar câțiva milimetri. Această metodă transformă fiecare fir de păr într-un jurnal biologic precis, oferind date despre migrație, sănătate și chiar anotimpurile în care au trăit strămoșii noștri.