Artificiile au fost inventate ca „arme sonore” pentru a speria un monstru mitic numit Nian.

Originile artificiilor datează din timpul dinastiei Han, aproximativ în anul 200 î.Hr., în China antică. Primele „petarde” erau tulpini de bambus proaspăt aruncate în foc. Aerul și seva din interiorul segmentelor de bambus se extindeau rapid la căldură, provocând o explozie sonoră puternică. Această metodă era cunoscută sub numele de „baozhu”, care s-ar traduce literal prin „bambus care trosnește”.În secolul al IX-lea, în timpul dinastiei Tang, alchimiștii chinezi au descoperit praful de pușcă amestecând salpetru, sulf și cărbune. Aceștia au realizat că umplerea tuburilor de bambus sau de hârtie cu acest amestec producea o explozie mult mai puternică decât simpla ardere a lemnului. Legenda monstrului Nian a oferit contextul cultural pentru utilizarea acestor dispozitive, transformând o reacție chimică într-un ritual de protecție spirituală.Studiile arheologice și textele istorice, precum cele ale istoricului Joseph Needham, confirmă că aceste tehnici pirotehnice s-au răspândit pe Drumul Mătăsii către Europa în secolul al XIII-lea. Astăzi, intensitatea sonoră a unei petarde moderne poate depăși 150 de decibeli la o distanță mică. Această valoare este mai mare decât sunetul produs de un avion cu reacție la decolare, care atinge aproximativ 140 de decibeli. Această forță acustică extremă explică de ce, în mitologie, se credea că niciun monstru nu poate rezista zgomotului produs de artificii.