Detergenții sintetici au fost creați în timpul Primului Război Mondial deoarece Germania a rămas fără grăsimi pentru explozibili.

În timpul Primului Război Mondial, blocada navală impusă Germaniei a creat o penurie severă de grăsimi și uleiuri naturale. Aceste resurse erau vitale pentru efortul de război, deoarece din ele se extrăgea glicerina necesară pentru fabricarea nitroglicerinei și a altor explozibili de mare putere. Fără acces la importuri, industria săpunului a intrat în colaps, forțând cercetătorii să caute alternative chimice care să nu depindă de resurse biologice.În anul 1916, chimiștii germani Fritz Günther și M. Hetzer, lucrând pentru compania BASF, au sintetizat primul detergent tensioactiv numit Nekal. Acest compus a fost obținut prin alchilarea naftalinei, un derivat al gudronului de cărbune, urmată de sulfonare. Deși inițial a fost conceput ca un agent de umectare pentru industria textilă, acesta a demonstrat proprietăți de curățare remarcabile, marcând nașterea erei detergenților sintetici.Spre deosebire de săpunul tradițional, care reacționează cu mineralele din apa dură pentru a forma un reziduu insolubil, detergenții sintetici rămân eficienți în orice condiții ale apei. După război, tehnologia a fost perfecționată, ducând la lansarea primului detergent de uz casnic, Dreft, de către Procter & Gamble în 1933. Astăzi, piața globală a detergenților este evaluată la peste 130 de miliarde de dolari, demonstrând cum o necesitate militară a transformat radical igiena modernă.