Norii lenticulari au o formă atât de precisă de lentilă încât sunt adesea confundați cu OZN-urile.

Norii lenticulari, cunoscuți științific sub numele de Altocumulus lenticularis, se formează la altitudini cuprinse între 2.000 și 7.000 de metri. Fenomenul apare atunci când un flux de aer stabil întâlnește o barieră naturală, precum un lanț muntos, forțând aerul să se ridice și să creeze o serie de unde staționare pe partea de sub vânt a muntelui.Dacă temperatura la vârful undei scade sub punctul de rouă, umiditatea din aer condensează și formează norul. Pe măsură ce aerul coboară pe cealaltă parte a undei, acesta se reîncălzește și se evaporă, ceea ce face ca norul să pară staționar, deși aerul circulă prin el cu viteză mare. Acest proces este similar cu un val care stă pe loc deasupra unei pietre într-un râu rapid.Piloții de planoare caută în mod activ acești nori deoarece indică prezența „undelor montane”. În anul 2003, pilotul Klaus Ohlmann a stabilit un record mondial de distanță, zburând peste 3.000 de kilometri de-a lungul Anzilor folosind acești curenți ascendenți. Deși sunt spectaculoși, acești nori sunt evitați de avioanele comerciale din cauza turbulențelor severe care pot apărea în apropierea lor.Din punct de vedere istoric, numeroase fotografii celebre cu „OZN-uri” s-au dovedit a fi simple formațiuni lenticulare iluminate de soare la apus. Efectul de irizație, cauzat de difracția luminii prin picăturile fine de apă, le poate conferi uneori o strălucire metalică sau culori nenaturale, sporind confuzia cu obiecte tehnologice extraterestre.