Aurul este comestibil deoarece este un metal inert care nu reacționează cu acidul gastric.

Aurul comestibil, clasificat ca aditiv alimentar sub codul E175, trebuie să aibă o puritate de 22 până la 24 de carate pentru a fi considerat sigur. Această puritate ridicată garantează că metalul nu conține impurități toxice, cum ar fi cuprul sau zincul, care ar putea cauza reacții adverse în organism. Din punct de vedere chimic, aurul este unul dintre cele mai puțin reactive elemente din tabelul periodic, ocupând o poziție superioară în seria reactivității metalelor.În sistemul digestiv uman, acidul clorhidric din stomac are un pH de aproximativ 1,5 până la 3,5, ceea ce este suficient pentru a dizolva multe metale, dar nu și aurul. Aurul poate fi dizolvat doar de amestecuri extrem de corozive, precum „apa regală” (un amestec de acid azotic și acid clorhidric), care nu se regăsesc în corpul uman. Prin urmare, particulele de aur rămân intacte pe tot parcursul tranzitului intestinal, fiind eliminate în aceeași formă în care au fost ingerate.Utilizarea aurului în alimentație are rădăcini istorice adânci, fiind documentată încă din Egiptul Antic și în curțile regale din Europa secolului al XVI-lea. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a reevaluat siguranța E175 în anul 2016, confirmând că aurul metalic nu prezintă riscuri de toxicitate sistemică deoarece nu este solubil în fluidele biologice. Deși nu oferă beneficii nutriționale sau gustative, aurul rămâne un simbol al opulenței în restaurantele de tip fine-dining din întreaga lume.