Ozonul este vital în atmosfera înaltă, dar devine un poluant toxic la nivelul solului.

Ozonul stratosferic se găsește la o altitudine cuprinsă între 15 și 35 de kilometri și absoarbe aproximativ 97-99% din radiațiile ultraviolete cu frecvență medie ale Soarelui. Fără acest scut, viața pe Pământ ar fi expusă unor niveluri letale de radiații UVB, care distrug structura ADN-ului. Protocolul de la Montreal din 1987 este tratatul internațional care a reușit să reducă utilizarea substanțelor ce distrug acest strat protector.La polul opus, ozonul troposferic este un poluant secundar format prin reacții chimice între oxizii de azot și compușii organici volatili. Aceste reacții au loc în prezența luminii solare intense, motiv pentru care nivelurile de ozon cresc alarmant în zilele toride de vară. Organizația Mondială a Sănătății estimează că expunerea la ozonul de la nivelul solului cauzează mii de decese premature anual din cauza bolilor respiratorii.Concentrația de ozon este măsurată în unități Dobson, iar monitorizarea se face prin sateliți precum Aura de la NASA. În timp ce ozonul de sus este esențial pentru supraviețuire, cel de jos acționează ca un gaz cu efect de seră puternic. Această dualitate demonstrează că locația unei substanțe în atmosferă îi determină impactul ecologic și biologic.