Cum funcționează, de fapt, datarea cu carbon-14?
Carbonul-14, instrumentul esențial pentru datarea vestigiilor antice, se formează la 16 kilometri altitudine sub impactul radiațiilor cosmice.
Razele cosmice transformă azotul din atmosferă în carbon-14 radioactiv, care ajunge în plante și animale prin lanțul trofic. Organismele vii mențin un nivel constant de carbon-14, însă acumularea se oprește în momentul morții. Deoarece acest izotop se descompune într-un ritm fix, cercetătorii pot calcula vârsta fosilelor măsurând cantitatea de carbon rămasă.
Nerd Mode
Metoda datării cu radiocarbon a fost dezvoltată de chimistul american Willard Libby la Universitatea din Chicago în anul 1946. Această descoperire revoluționară i-a adus Premiul Nobel pentru Chimie în 1960, deoarece a oferit arheologilor primul instrument obiectiv pentru cronologie. Procesul începe în stratosferă, unde neutronii rezultați din radiațiile cosmice bombardează atomii de azot-14, transformându-i în carbon-14.Carbonul-14 este un izotop instabil care se dezintegrează înapoi în azot prin emisie beta. Perioada de înjumătățire stabilită de Libby a fost inițial de 5.568 de ani, însă valoarea modernă acceptată, cunoscută sub numele de 'Cambridge half-life', este de 5.730 de ani. Acest interval permite datarea obiectelor organice cu o vechime de până la aproximativ 50.000 de ani.După moartea unui organism, raportul dintre carbon-12 (stabil) și carbon-14 (radioactiv) începe să se schimbe pe măsură ce izotopul radioactiv dispare fără a fi înlocuit. Laboratoarele moderne utilizează Spectrometria de Masă cu Acceleratori (AMS) pentru a număra direct atomii de carbon dintr-o probă minusculă. Această tehnologie permite datarea precisă a unor artefacte celebre, precum Giulgiul din Torino sau manuscrisele de la Marea Moartă.
Fapt verificat
FP-0008584 · Feb 20, 2026