Girocompasul indică Nordul geografic fără a utiliza magneți.

Girocompasul a fost inventat la începutul secolului XX, fiind brevetat de Hermann Anschütz-Kaempfe în 1904 și perfecționat ulterior de Elmer Sperry în 1908. Acest instrument se bazează pe două principii fundamentale ale fizicii: inerția giroscopică și precesia. Un rotor greu este menținut în mișcare la viteze foarte mari, adesea depășind 6.000 de rotații pe minut, ceea ce îi permite să își păstreze orientarea în spațiu.Spre deosebire de busolele magnetice care indică Nordul magnetic, girocompasul se aliniază cu axa de rotație a Pământului, indicând Nordul geografic sau Nordul adevărat. Acest lucru este posibil prin cuplarea giroscopului cu un sistem de greutăți care reacționează la gravitație și la rotația planetei. Rezultatul este un instrument care caută automat axa nord-sud a Pământului printr-un proces numit precesie indusă.Importanța sa a devenit critică odată cu apariția navelor cu cocă de oțel, care distorsionau citirile busolelor magnetice tradiționale. În timpul Primului Război Mondial, marinele militare din întreaga lume au adoptat rapid această tehnologie pentru a asigura o navigare precisă. Astăzi, girocompasul rămâne un echipament standard pe toate navele comerciale mari, fiind imun la variațiile magnetice locale și la furtunile solare.