Spre deosebire de lei, leoparzii nu scot un răget puternic, ci un sunet care seamănă cu tăierea lemnului cu un fierăstrău.

Leoparzii (Panthera pardus) fac parte din subfamilia Pantherinae, grup care include felinele capabile să răcnească datorită unei structuri speciale a osului hioid. Totuși, spre deosebire de răgetul tunător al leului care poate atinge 114 decibeli, sunetul leopardului este o vocalizare aspră și repetitivă. Biologii descriu acest sunet drept un hârâit de joasă frecvență care minimizează riscul de a fi detectat de pradă sau de prădători mai mari.Structura laringelui la leoparzi include pliuri vocale groase și elastice, însă configurația lor favorizează sunetele sacadate în locul celor lungi și rezonante. Un studiu publicat în Journal of Anatomy explică faptul că morfologia aparatului vocal la genul Panthera variază semnificativ între specii pentru a se adapta mediului de viață. În timp ce leul are nevoie să fie auzit la 8 kilometri în savana deschisă, leopardul preferă o comunicare discretă în zonele cu vegetație bogată.Cercetările efectuate de organizații precum Panthera Corporation arată că aceste feline folosesc hârâitul în special în timpul nopții pentru a evita confruntările directe cu alți masculi. Pe lângă acest sunet unic, leoparzii sunt singurele feline mari care păstrează capacitatea de a toarce aproape identic cu pisicile domestice, folosind vibrații continue atât la inspirație, cât și la expirație. Această versatilitate vocală este esențială pentru supraviețuirea unui prădător solitar care trebuie să rămână ascuns pentru a vâna cu succes.