Torturile de nuntă etajate au apărut dintr-un joc medieval în care mirii trebuiau să se sărute peste un turn de chifle fără să-l dărâme.

Originile tortului de nuntă etajat datează din secolul al XVII-lea, având rădăcini în tradițiile populare britanice. În acea perioadă, oaspeții aduceau mici prăjituri sau chifle cu mirodenii pe care le așezau unele peste altele pentru a crea o structură cât mai înaltă. Acest ritual era considerat un test de îndemânare și un simbol al fertilității pentru noul cuplu.Legenda spune că, în timpul domniei lui Carol al II-lea, un cofetar francez anonim a vizitat Londra și a fost uimit de acest obicei rustic. El a decis să rafineze procesul prin acoperirea chiflelor cu un strat de zahăr topit pentru a le fixa, creând astfel o formă solidă și estetică. Această inovație a marcat trecerea de la o grămadă de produse de panificație la conceptul de tort decorativ.Evoluția majoră a avut loc în 1703, când ucenicul unui brutar din Londra, pe nume Thomas Rich, s-a inspirat din arhitectura bisericii St. Bride pentru a crea un tort de nuntă cu mai multe niveluri. Designul său imita turla în trepte a bisericii, devenind un standard de eleganță pentru aristocrație. Până în epoca victoriană, torturile etajate au devenit simboluri ale statutului social, deoarece ingredientele precum zahărul alb rafinat erau extrem de scumpe.Astăzi, structura etajată rămâne elementul central al nunților, păstrând semnificația originală de prosperitate. Deși metodele de construcție s-au modernizat, folosind piloni și suporturi ascunse, baza simbolică rămâne aceeași de sute de ani. Această transformare dintr-un joc medieval într-o industrie globală demonstrează cum tradițiile culinare se adaptează și supraviețuiesc de-a lungul secolelor.