Civilizațiile precolumbiene foloseau roata aproape exclusiv pentru jucării, nu pentru transport.

Descoperirile arheologice din situri precum Tres Zapotes din Mexic au scos la iveală figurine de ceramică pe roți care datează încă din perioada 1500 î.Hr. Aceste obiecte, reprezentând adesea câini sau jaguari, demonstrează clar că principiul roții era cunoscut în rândul civilizațiilor olmece, mayașe și aztece. Totuși, marea barieră în calea utilizării roții pentru transport a fost absența megafaunei domestice după extincția de la sfârșitul Pleistocenului.În America precolumbiană nu existau animale capabile să tragă care grele, singura excepție fiind lama din Anzi, care poate transporta doar sarcini ușoare pe spate. Fără cai, boi sau măgari, efortul uman necesar pentru a trage un vehicul pe roți era adesea mai mare decât cel necesar pentru a transporta bunurile pe spate sau pe sănii de lemn. În plus, geografia regiunilor mayașe și aztece era dominată de jungle dense și munți abrupți, unde roata este ineficientă fără o infrastructură masivă de drumuri plane.Istoricii subliniază că inovația tehnologică nu este garantată doar de descoperirea unui principiu, ci de utilitatea sa practică într-un anumit mediu. Civilizațiile americane au preferat să investească resurse în sisteme complexe de drumuri pietonale și poduri suspendate, adaptate perfect reliefului lor. Astfel, roata a rămas un obiect de amuzament sau un simbol ritualic până la sosirea europenilor în secolul al XVI-lea, care au introdus atât animalele de tracțiune, cât și carele de transport.