Porumbeii nu dau din cap pentru a ține ritmul, ci pentru a-și stabiliza vederea în timp ce merg.

Fenomenul de stabilizare a capului la porumbei a fost studiat intens de cercetători precum Dr. Barrie Frost în anii 1970. Studiile sale au demonstrat că mișcarea capului are două faze distincte: faza de „împingere” rapidă și faza de „fixare” statică. În timpul fazei de fixare, capul rămâne perfect imobil față de mediul înconjurător, permițând retinei să proceseze o imagine clară fără distorsiuni cauzate de mișcare.Acest comportament este vital deoarece porumbeii au ochii poziționați lateral, ceea ce le oferă un câmp vizual larg, dar o percepție limitată a profunzimii în mișcare. Prin menținerea capului nemișcat pentru scurte intervale, creierul lor poate detecta mai ușor obiecte minuscule, cum ar fi semințele de 2-3 milimetri, sau mișcările subtile ale prădătorilor de la distanță. Fără această stabilizare, fluxul optic ar fi prea rapid pentru ca neuronii vizuali să proceseze detaliile fine.Experimentele realizate la Universitatea Queen's au arătat că porumbeii nu își mișcă capul dacă sunt transportați pe o platformă sau dacă merg pe o bandă de alergat într-un spațiu închis fără repere vizuale mobile. Acest lucru confirmă că mișcarea este un răspuns optokinetic, nu unul motor legat direct de pași. Interesant este că acest mecanism este similar cu mișcările sacadate ale ochilor umani, însă porumbeii folosesc întregul gât pentru a compensa lipsa unei mobilități oculare mari.