Raportul dintre colagen și elastină determină dacă un ligament este un stabilizator rigid sau un conector flexibil.

Ligamentele sunt țesuturi conjunctive dense, compuse în principal din colagen de tip I și fibre de elastină, organizate într-o matrice extracelulară complexă. Colagenul de tip I are o rezistență la tracțiune remarcabilă, fiind capabil să suporte sarcini de până la 50-100 megapascali (MPa). Această proteină acționează ca o ancoră care previne deplasarea excesivă a oaselor în articulații precum genunchiul sau glezna.În contrast, elastina este o proteină care se poate întinde până la 200% din lungimea sa originală fără a suferi deformări permanente. Ligamentele galbene ale coloanei vertebrale (Ligamentum flavum) conțin până la 60-80% elastină, ceea ce permite coloanei să se îndoaie și să revină rapid la poziția neutră. Acest raport molecular este reglat genetic și influențat de stresul mecanic la care este supusă articulația respectivă.Studiile publicate în Journal of Anatomy subliniază că variațiile în structura genei COL1A1 pot altera calitatea colagenului, ducând la afecțiuni precum sindromul Ehlers-Danlos. În aceste cazuri, hipermobilitatea articulară apare deoarece ligamentele devin prea elastice și nu mai pot asigura stabilitatea necesară. Astfel, echilibrul dintre aceste două proteine este esențial pentru biomecanica umană, transformând corpul într-un sistem simultan robust și flexibil.