Broscuțele de copac folosesc un mucus special care acționează ca lipici când stau pe loc și ca lubrifiant când se mișcă.

Capacitatea broaștelor de copac de a adera la suprafețe umede sau verticale a fost studiată intens de cercetători de la Universitatea din Glasgow și de la Institutul Max Planck. Secretul constă în pernițele degetelor, care sunt acoperite cu celule epiteliale hexagonale separate prin canale înguste. Aceste canale permit mucusului să se răspândească uniform, creând o peliculă subțire care utilizează forțele capilare și aderența vâscoasă pentru a susține greutatea animalului.Mucusul este clasificat ca un fluid non-newtonian, similar cu amestecul de apă și amidon, dar cu proprietăți inverse. Atunci când broasca aplică o forță de forfecare prin mișcare, vâscozitatea fluidului scade drastic, un fenomen cunoscut sub numele de subțiere prin forfecare. Acest proces permite broaștei să își ridice picioarele fără a consuma energie suplimentară pentru a învinge adezivitatea.Un studiu publicat în Journal of Experimental Biology a demonstrat că acest sistem este atât de eficient încât broaștele pot susține de până la 50 de ori greutatea propriului corp pe suprafețe de sticlă curată. Biomimetica modernă încearcă să reproducă acest design pentru a crea anvelope cu aderență sporită pe carosabil umed sau bandaje medicale care nu rănesc pielea la îndepărtare. Această adaptare evolutivă este esențială pentru supraviețuire, permițând evadarea rapidă de prădători în mediile tropicale dense.