Lumina atinge viteza maximă doar în vid. Simpla prezență a aerului o încetinește cu aproximativ 90 km/s.

Viteza luminii în vid, notată cu litera 'c', este o constantă fizică universală stabilită oficial la 299.792.458 metri pe secundă în anul 1983 de către Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți. Această valoare reprezintă limita de viteză a universului pentru orice formă de energie sau informație. Atunci când lumina pătrunde într-un mediu material, viteza sa de propagare scade din cauza indicelui de refracție al substanței respective.Indicele de refracție se calculează prin raportul dintre viteza luminii în vid și viteza acesteia în mediul respectiv. Pentru aerul de la nivelul mării, acest indice este de aproximativ 1,0003, ceea ce explică reducerea vitezei cu circa 90 km/s. În medii mai dense precum apa, indicele este de 1,33, iar în diamant acesta atinge valoarea de 2,42, provocând o încetinire drastică a fotonilor.Din punct de vedere mecanic-cuantic, încetinirea nu înseamnă că fotonii individuali se mișcă mai lent, ci că aceștia sunt absorbiți și re-emiși de electronii atomilor întâlniți în cale. Acest proces de interacțiune creează o întârziere microscopică ce se traduce printr-o viteză medie mai mică la nivel macroscopic. Acest principiu fundamental a fost studiat intens de fizicieni precum Willebrord Snellius, care a formulat legea refracției în 1621, punând bazele opticii moderne.