Sprâncenele tale sunt conectate la neuronii oglindă, făcându-te să imiți automat expresiile celor din jur.

Sistemul neuronilor oglindă a fost descoperit inițial în anii 1990 de o echipă de cercetători de la Universitatea din Parma, condusă de Giacomo Rizzolatti. Acești neuroni, localizați în cortexul premotor și în lobul parietal inferior, se activează atât când efectuăm o acțiune, cât și când observăm pe altcineva făcând același lucru. În contextul expresiilor faciale, acest proces creează o simulare internă a stării emoționale observate.Un studiu important publicat în jurnalul Psychological Science în 2011 a demonstrat legătura directă dintre mobilitatea facială și empatie. Cercetătorii David Neal și Chartrand au observat că persoanele care au primit injecții cu Botox, care paralizează temporar mușchii dintre sprâncene, au obținut scoruri mai mici la testele de identificare a emoțiilor complexe. Deoarece acești subiecți nu puteau mima subtil expresia interlocutorului, feedback-ul senzorial către creier a fost întrerupt.Acest fenomen este cunoscut sub numele de ipoteza feedback-ului facial, care sugerează că mișcările noastre musculare trimit semnale directe către sistemul limbic, centrul emoțiilor din creier. Sprâncenele sunt deosebit de importante deoarece sunt controlate de mușchii corrugator supercilii, care sunt extrem de reactivi la stimulii negativi sau de stres. Astfel, sincronizarea sprâncenelor nu este doar un gest social, ci o componentă biologică fundamentală a inteligenței emoționale umane.