Ficatul imens și uleios al rechinilor este secretul care îi ajută să plutească fără efort.

Rechinii aparțin clasei Chondrichthyes, pești cartilaginoși care au evoluat fără vezica înotătoare umplută cu gaz specifică peștilor osoși (Osteichthyes). Pentru a compensa lipsa acestui organ, selecția naturală a favorizat dezvoltarea unui ficat hipertrofiat. Acest organ ocupă o mare parte din cavitatea abdominală și este saturat cu scualen, un compus organic cu o densitate de aproximativ 0,86 g/cm3, mult mai mică decât cea a apei sărate.Cercetările publicate în jurnale precum Journal of Experimental Biology arată că scualenul reduce densitatea totală a corpului rechinului, apropiind-o de cea a mediului acvatic. Acest mecanism este vital deoarece rechinii sunt mai grei decât apa și s-ar scufunda dacă s-ar opri din înot. Ficatul acționează ca un balast hidrostatic care le permite să economisească energie prețioasă în timpul deplasării.Pe lângă rolul în flotabilitate, ficatul este un depozit crucial de lipide. În timpul migrațiilor transoceanice, cum este cea a marelui alb (Carcharodon carcharias) între California și Hawaii, rechinul își consumă treptat rezervele de ulei din ficat pentru a supraviețui. Studiile efectuate de instituții precum Stanford University confirmă că dimensiunea ficatului se poate reduce semnificativ pe parcursul acestor călătorii de mii de kilometri.