Multe detectoare de fum folosesc un element radioactiv numit Americiu-241 pentru a detecta incendiile.

Americiul-241 este un element chimic sintetic cu numărul atomic 95, descoperit în anul 1944 de Glenn T. Seaborg și echipa sa la Universitatea din California, Berkeley. Acest izotop este produs în reactoarele nucleare prin bombardarea plutoniului-239 cu neutroni, fiind un produs secundar al industriei energetice atomice. Într-un detector de fum tipic, se utilizează aproximativ 0,29 micrograme de oxid de americiu, ceea ce echivalează cu o activitate de circa 37 de kilobequereli.Mecanismul de funcționare se bazează pe emisia de particule alfa, care sunt nuclee de heliu cu energie ridicată. Aceste particule bombardează moleculele de azot și oxigen din camera de ionizare a dispozitivului, smulgând electroni și transformând aerul într-un mediu conductor de electricitate. Acest proces menține un curent electric constant între doi electrozi, monitorizat permanent de circuitele senzorului.Când are loc un incendiu, particulele de fum, care sunt mult mai mari decât moleculele de aer ionizate, pătrund în cameră și se atașează de ioni. Acest fenomen reduce mobilitatea purtătorilor de sarcină și scade intensitatea curentului electric, fapt ce determină unitatea centrală să activeze sirena. Deși particulele alfa sunt puternic ionizante, ele au o putere de penetrare extrem de mică, fiind oprite de câțiva centimetri de aer sau de stratul exterior al pielii umane.Conform Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA (NRC), doza de radiații primită anual de o persoană care locuiește cu un astfel de detector este de aproximativ 0,01 microsievert. Această valoare este de mii de ori mai mică decât radiația naturală de fundal pe care o primim zilnic din cosmos sau din sol. Utilizarea Americiului-241 rămâne una dintre cele mai eficiente și ieftine metode de detectare timpurie a incendiilor cu ardere rapidă, salvând mii de vieți în fiecare an.