Egiptenii antici au inventat primele prăjituri din istorie adăugând miere și nuci în aluatul de pâine.

Istoria patiseriei începe în Regatul Vechi al Egiptului, în jurul anului 2600 î.Hr., unde brutarii au descoperit tehnici avansate de fermentare și îndulcire. Arheologii au descoperit în mormintele din Teba și de la piramidele din Giza resturi de prăjituri care conțineau făină de orz, curmale și miere. Aceste ingrediente erau extrem de scumpe, mierea fiind considerată „aur lichid” și rezervată elitei sociale și ritualurilor religioase.Spre deosebire de prăjiturile pufoase de astăzi, versiunile antice erau coapte în forme grele de ceramică numite „bedja”. Aceste vase erau preîncălzite în jar, iar aluatul era turnat în interior pentru a asigura o coacere uniformă. Această metodă reprezintă precursorul direct al tăvilor de copt moderne. Analizele chimice efectuate pe reziduurile găsite în vasele antice confirmă prezența grăsimilor animale și a uleiurilor vegetale, folosite pentru a frăgezi textura desertului.Dovezi vizuale ale acestui proces pot fi observate în picturile murale din mormântul lui Rekhmire, un oficial de rang înalt din timpul dinastiei a XVIII-a. Scenele descriu sclavi care frământă aluatul cu picioarele și adaugă ingrediente aromatice precum anasonul sau semințele de susan. Aceste delicatese nu erau doar alimente, ci aveau o semnificație spirituală profundă, fiind menite să asigure subzistența „Ka-ului” (sufletului) în viața de apoi.