Castelele medievale foloseau „garderobe” ingenioase: toalete care evacuau deșeurile direct în șanțul de apă exterior.

Termenul „garderobă” provine din franceza veche și se referea inițial la un loc unde se păstrau hainele. Oamenii medievali observaseră că amoniacul din urină proteja țesăturile de molii, așa că își agățau adesea hainele lângă aceste toalete improvizate. Arhitectural, garderoba era o proeminență din piatră numită „corbel”, situată la etajele superioare pentru a asigura o cădere liberă a reziduurilor.Un exemplu celebru este Castelul Bodiam din Anglia, construit în 1385, care dispunea de 28 de astfel de toalete ce se deversau în șanțul de apă. Deșeurile se acumulau adesea la baza zidurilor, formând depozite care trebuiau curățate manual de către lucrători numiți „gong farmers”. Aceștia lucrau de obicei noaptea pentru a evita mirosul insuportabil și riscurile de îmbolnăvire.Deși sistemul era eficient pentru evacuarea rapidă din camerele nobililor, el crea riscuri enorme de sănătate publică. Șanțurile de apă deveneau medii de cultură pentru bacterii precum cele care cauzează holera sau dizenteria. În asedii prelungite, mirosul și contaminarea apei puteau deveni la fel de periculoase pentru apărători ca și armata inamică. Această soluție de inginerie a rămas standard în Europa până la apariția sistemelor moderne de canalizare în secolul al XIX-lea.