Johann Sebastian Bach a demonstrat prin „Clavecinul bine temperat” că instrumentele cu claviatură pot suna perfect în toate cele 24 de tonalități.

Lucrarea „Das Wohltemperierte Klavier” a fost finalizată în două volume, primul în 1722 și al doilea în 1742. Înainte de această perioadă, se folosea „acordajul mezotonic”, bazat pe intervale de terță mare pure din punct de vedere matematic. Acest sistem crea însă „chinta lupului”, un interval extrem de disonant care făcea tonalitățile cu multe alterații, precum Fa diez major, imposibil de utilizat.Sistemul „bine temperat” propus de teoreticieni precum Andreas Werckmeister a reprezentat o soluție de compromis. Acesta presupunea modificarea ușoară a purității matematice a intervalelor pentru a distribui eroarea de acordaj în mod egal. Deși nu era încă „temperarea egală” perfectă de astăzi, acest sistem permitea pentru prima dată interpretarea în toate tonalitățile fără a reitera acordajul instrumentului.Bach a dorit să demonstreze practic această posibilitate tehnică prin compunerea a 48 de piese complexe. Fiecare volum conține 24 de perechi de preludii și fugi, acoperind spectrul complet de 12 tonalități majore și 12 minore. Această realizare a influențat decisiv compozitori precum Beethoven și Chopin, stabilind standardul pentru educația muzicală occidentală și pentru construcția pianelor moderne.